Archive for the People and places category

December 26th, 2007

les dépenses publicitaires

Posted in Interesting stuf, France by alexandra_gartu

 

 

La télévision est, de loin, le premier vecteur publicitaire. Les spots y sont omniprésents. Un rapide calcul permet d’estimer l’ampleur du conditionnement potentiel. Sachant que chaque Français regarde en moyenne 3h45 la télé chaque jour, et qu’il dort en moyenne 8 heures par jour, il passe plus de 20 % de son activité diurne devant le petit écran, et plus de la moitié de son temps de loisirs. A l’âge de 60 ans, il aura passé plus de 12 ans de sa vie diurne devant la télévision !

Les dépenses publicitaires Selon l’INSEE, les dépenses publicitaires en France dépassaient les 16 milliards d’euros en 2003. Cela représente environ 230 euros par an pour chacun d’entre nous. La même année, les dépenses publicitaires mondiales s’élevaient à 1 000 milliards d’euros environ, soit l’équivalent des dépenses militaires mondiales.

November 3rd, 2007

Andrei Plesu - Pesimism

Posted in Interesting stuf, People and places, Romania by alexandra_gartu


Nici in strainatate nu e totul perfect. Nici vorba. In Franta disciplina rutiera e sleampata, infinit mai rea decit in Germania ; portofelul iti poate fi furat oriunde pe glob; smecheri si obraznici se gasesc pretutindeni; surpriza restaurantului scump si prost e mereu posibila;
unele locuri sint murdare; blocuri dizgratioase s-au construit, mai ales in anii ‘60, peste tot; companiile aeriene occidentale ofera servicii mediocre, provoaca intirzieri, nu te scutesc, la o adica, de pierderea bagajelor. Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti intilni numeroase prilejuri de indispozitie.

La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma rog, toata ornamentica ” milenara” a tarisoarei ilustreaza o traditie durabila. 

Nu e vorba de accidente, de “din cind in cind”-uri tolerabil e, inerente, compensate de un fundal general agreabil. Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente dezagreabil. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos, fudul, chefliu si dirz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne vedem de treaba. NATO incearca sa ne organizeze, UE incearca sa ne domesticeasca. Degeaba. Apa trece, pietrele ramin, avem sapte vieti in pieptul de arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se transforma. Se adapteaza. Se descurca. Tine cu dintii de specificul lui national. Si tocmai de aceea, sint pesimist.

Cred ca nu ne vom schimba niciodata.

Vom continua sa stam in calea tuturor binefacerilor si noroacelor, fara sa luam decit caimacul de prima instanta. In rest, vom dospi, somnolenti, in dulcele bors autohton, cu mici accese de enervare tandra.

Strazile vor ramine mereu betege, pline de gropi si asfaltate cu gumilastic, autostrazile, daca vor exista, vor fi niste santiere perpetue, soferii ” profesionisti sau amatori ” vor conduce bezmetic, isteric, mitocaneste. Isi vor parca masinile in poarta ta, in curtea ta, in sufletul tau si, daca protestezi, te vor injura exterminator sau vor zimbi suveran, de la inaltimea limuzinei proprii.

Justitia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare si trivialitate. Laura Andresan e doar inceputul.

Oricine va putea striga in piata publica orice despre oricine.

“Relatiile”, pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de inlaturat ca si ciinii vagabonzi.

Politicienii vor perora obscen despre patrie si se vor gindi strict la gastile de partid si la conturile personale.

Toate scursurile vor ajunge vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai dreptatii.

Vom fi sufocati de proasta crestere, de incultura, de muzica proasta si de fast-food.

Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ura si bascalie.

Comunismul va reinvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de bani (si idei) gata, semidocti si trendy, netraiti, iresponsabili, grabiti sa gaseasca inainte de a cauta.

In schimb, icoanele vor fi evacuate din viata publica, in numele unei libertati de constiinta care nu stie inca nici ce e libertatea, nici ce e constiinta.

Manelele se vor multiplica,urbanistica va intra in colaps, vom avansa trudnic printre ragete si scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, in functie de clubul sportiv care ne place.

Cum vedeti, sint pesimist. Ba pot pentru ca sa spun ca sint apocaliptic. Totul a inceput cind, intors la Bucuresti dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am constatat doua lucruri: mai intii ca e mai cald decit in restul Europei, mai cald decit la Mediterana si apoi ca singura scara rulanta care urca de la autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu functioneaza. Am urcat gifiind, cu mireasma patriei in nari.

Sint prea pesimist?
Sa dea Dumnezeu. De-abia astept sa fiu contrazis.

October 25th, 2007

la Défense

Posted in Thoughts, People and places, France by alexandra_gartu

la Défense este o emblema a Parisului dar este totodata si o emblema a lumii de mare.

Nu ne mai intalnim pe strada Tudor Arhezi sau Victor Hugo ci pe strada SFR si in piata SNCF. Da, toate locurile sunt numite dupa diferite companii sau marci renumite.

In plus, sticla nu mai are calitatea ei esentiala : transparenta - totul e din sticla dar nimic nu e transaparent…

…doua caracteristici ale cartierului parisian atat de emblematic si gigantesc.

October 18th, 2007

Viata de presedinte

Posted in People and places, France by alexandra_gartu

Nicolas Sarkozy est le premier chef d’Etat français à se séparer officiellement de son épouse pendant son mandat.

Presedintele frantei divorteaza si nimeni nu face din asta evenimentul principal al scenei frantuzeti : e normal , e natural si nu influenteaza viata profesionala a domunului presedinte (oare? ) …

“La séparation annoncée de Cécilia et Nicolas Sarkozy, présentée officiellement comme une “séparation par consentement mutuel” jeudi midi, est finalement un divorce.

Povestil cu printi la costum si printese .. de asemenea in costum se termina elegant si sec , nu dramatic si melodramatic ca in epoca rochiilor lungi si involburate.

October 17th, 2007

Povesti cu printese

Posted in Thoughts, Interesting stuf, Romania by alexandra_gartu



Prin 1944, sub cele mai indarjite bombardamente americane, Bucurestiul petrecea la fel ca in anii nebuni ramasi in urma cu doua decenii. Mancarea era ieftina, hotelurile primitoare iar gradinile de vara, Rasca, Otetelesanu si Carabus, dar si Bordeiul, inca de pe atunci asezat la marginea Herastraului, raspandeau pana in mahalalele marginase mirosul de patricieni la gratar si sunetul jazz-band-urilor sau al tarafurilor autohtone.dsc_0061.jpg 

Pe Calea Victoriei intrau si ieseau din umbra enorma a Palatului Telefoanelor atat automobile negre, cu ferestre de cristal, ca de pe vremea prohibitiei si a lui Eliot Ness, cat si trasuri, asa-zisele cupeuri de Hereasca, ce nu mai pridideau sa care lumea bogata a orasului la sosea. Distractiile erau peste tot la-ndemana.

La Opereta canta inca Leonard, circul Sidoli (fara batranul Giovanni Sidoli, care murise cu un deceniu in urma, dar cu cele doua fiice ale lui impamantenite aici si maritate cu mari financiari evrei) se lauda, dupa ce arsese deja de patru ori, cu un cort nou, azuriu cu dungi albe, si cu douazeci si patru de cai impodobiti cum nu se mai vazuse pana atunci, iar santanurile atrageau o clientela vesela si petrecareata, intre care distingeai nu rareori ofiteri germani insotiti de femei de lux, femei fara oase, cum le-a spus cineva, cele mai multe intretinute de unul sau de altul, dar destule si dintre cele care nu se jenau sa-si afiseze tariful pe usa lor din hotelul in care primeau musteriii.

Una dintre acestea era Zaraza, si povestea ei m-a emotionat intotdeauna nu prin ciudatenia ei nemaivazuta, cat prin faptul ca e adevarata. Zaraza, mai precis Zarada, este un nume tiganesc traditional. El inseamna Minunata. Femeia foarte tanara ce-si facuse intrarea, in seara fatala cand a inceput totul, in localul Vulpea Rosie de pe Selari, la bratul unui ins oarecare dintr-un grup vesel, era intr-adevar tiganca, avea fata aspra, buzele ca de barbat senzual si parul atat de negru si de lucios, incat de buna seama ca fusese dat cu pumni intregi de ulei de nuca. Purta o rochie verde praz, cercei baroc de strassuri si pantofi de asemenea cu strassuri sclipitoare pe catarame.

Grupul tabari la o masa rezervata, se ceru sampanie, se facura glume, se rase nepoliticos de tare. Pe mica scena de cabaret dansa o femeie grasa cu un sarpe letargic. Urma un numar cu porumbei dresati. In fine, aparu, abia vazut prin valurile de fum aromat de la havane, Cristian Vasile. Aplauze nebunesti il insotira.

Probabil ca acest nume, unul dintre cele mai faimoase la vremea lui, nu mai spune prea mult in ziua de azi. Unii-si mai amintesc de cantecele lui, dar mai degraba ca sa rada de vocea nazalizata care iesea din patefoanele cu inregistrari extrem de proaste. Pe vremuri, ca sa inregistreze un cantec, cantaretul trebuia sa-si vare capul intr-un fel de goarna de alama, care-i altera complet vocea. La randul lor, placile “Pathe”, chiar si cele de calitate, inregistrate sub sigla “His Master’s Voice”, erau de ebonita si, cu vremea, se fisurau, imbatraneau, iar acul de fier grosolan le zgaria iremediabil. Cu toate acestea, tangourile lui Cristian Vasile sunt atat de neobisnuite, au o linie sonora atat de originala si de miscatoare si cuvinte de un kitsch atat de induiosator, incat eu, cel putin, le-am iubit de la prima ascultare. Putini mai stiu ca autorul Zarazei, al Ramonei si al neuitatului, desi uitat, Aprinde o tigara a fost Gardel al nostru, atat prin muzica lui, cat si prin viata romanesca pe care a dus-o.

La Vulpea rosie toata lumea venea pentru Cristian Vasile, asa cum Zavaidoc, alta glorie a momentului, facea sa prospere ingerasul, faimosul local al Vioricai Athanasiu. Cei doi mari nu se iubeau. Zavaidoc era cu bandele de la Bariera Vergului, conduse pe-atunci de Borila. Le platea ca sa-l protejeze. Cristian Vasile isi dadea obolul celor din Tei, de la Maica Domnului, fratii Grigore. De mai multe ori guristii se-ntalnisera, insotiti de malacii lor, si scosesera cutitele. Povestea mea incepe insaintr-un moment de armistitiu.
In acea seara barbatul in smoking alb, mult prea sic pentru infatisarea lui de docher dat cu briantina, incepu cu un cantec pe care abia-l compusese. Publicul nu-l stia, asa ca-i sorbi vorbele in tacere. Nu, vocea sa nu era metalica. Era o voce de barbat intreg, ti-l puteai imagina cantand pe Humphrey Bogart. Doar textul era usor siropos, dar prin aceasta contrasta fermecator cu vocea prea aspra, grava si retinuta:

Ti-aduci aminte
Ce dulci cuvinte
Ne trimeteam in scrisori?
Odinioara
Pe dinafara
Le stiam uneori.
Scaldate-n lacrimi noi le citeam
Si-apoi le sarutam.
Visul se curma
Si-n cea din urma
Eu nu stiu ce sa-ti mai scriu…

Cand mama ma alinta, in copilarie, nu ma impresionau deloc giugiulelile ei, le consideram normale si cuvenite. Nu voi uita insa niciodata cum mi-a spus tata de doua sau trei ori “puisor”, caci tata a fost intotdeauna aspru cu mine si uneori de-a dreptul rau. Era la fel cu Cristian Vasile. Era o minune ca bruta in smoking putea da atata duiosie virila refrenului:

Ce vrei sa-ti scriu
Acuma, cand ne despartim?
E prea tarziu,
Noi nu ne mai iubim.
Cuvinte dragi de-amor
Le-am tot rostit la timpul lor.
Atat le-am repetat…
Ne-am inselat…

Cei din public, imbogatitii si colaborationistii orasului, putred de corupti, pareau sa fi uitat pana si ei Sodoma josnica si monotona a vietii lor. Unii taceau, privind sticlos in fata ochilor. Altii duceau paharul alungit de sampanie la gura si beau din el mult mai mult decat de obicei. Femeile, multe dintre ele tarfe trecute prin ciur si darmon, plangeau ca scolaritele. Se surprinse si Zaraza lacrimand, si nu-si amintea s-o mai fi facut vreodata. Cantaretul mai zise doua cantece vechi si se retrase. Tiganca statu jumatate de ceas ca pe ace si iesi dupa el. Intra in odaia improvizata a artistilor, unde dadu peste imblanzitoarea de serpi despuiata pe jumatate, gadilata de dresorul de porumbei si razand vulgar. Cristian Vasile era la o carciuma din preajma. Nu manca niciodata in localul unde canta. Il gasi la carciuma, stand la o masa, singur, cu un pahar de absint. I se aseza in fata. Baura impreuna, vorbira ore-n sir (ce-si spusesera nu vom sti niciodata), se apucara de mana, ascultara inlantuiti vioara arsa a unui tigan batran si, adanc in noapte, plecara amandoi.

In noaptea aceea Zaraza deveni femeia lui, cum avea sa ramana inca aproape doi ani de zile, fara vreo tradare si fara macar un gand la altul. La randul lui, cantaretul nu mai iesea nicaieri fara “nebuna lui adorata”, cum o numea mereu. Faimosul cantec care o imortalizeaza se nascu dupa vreo jumatate de an de trai zi si noapte-mpreuna, si are versuri cum nu se mai scrisesera pe malul Dambovitei:

Cand apari, senorita, in parc pe-nserat
Cu,in juru-ti, petale de crin,
Ai in ochi patimi dulci si luciri de pacat
Si ai trupul de sarpe felin.
Gura ta e-un poem de nebune dorinti,
Sanii tai un tezaur sublim.
Esti un demon din vis care tulburi si minti
Dar ai zambetul de heruvim.

A fost cel mai mare succes al lui Cristian Vasile, care l-a intrecut astfel cu mult pe Zavaidoc. Zaraza era pe toate buzele, era Lili Marlen a Bucurestilor. Se canta in berarii si-n adaposturile antiaeriene si o cantau soldatii in transee. Iar fermecatoarea tiganca devenise la fel de cunoscuta ca si celebrissimul ei amant. Ce-i drept, vocea ei lasa de dorit un pic cand canta la Grandiflora (caci se apucase si ea de lucrativa meserie):

- Of! Lelita carciumareasa,
N-ai o fata mai frumoasa
Sa ma serveasca la masa?
- Ba mai bine servesc eu,
C-ai fost santiclerul meu.

Doi ani de vis trecura ca-n vis, si de-aici incepe partea sumbra si incredibila, totusi cu totul si cu totul adevarata, a povestirii mele. Dupa cum se stie, artistii faimosi din acea vreme - daca nu si cei de azi, si n-ar trebui sa ne-ndoim daca ne gandim la rapperi si la Pavarotti - erau siliti sa lucreze mana-n mana cu mardeiasii orasului, care aveau monopolul asupra cabaretelor, cazinourilor si bordelurilor. Un cantaret vestit nu era pentru ei mai mult decat o prostituata careia-i luau buna parte din agoniseala.

Smulgandu-si perii de disperare in fata rivalului sau prodigios, Zavaidoc incerca mai intai sa-l invinga cu mijloace nobile. Pierdu nopti intregi la pianul hodorogit din odaia unde locuia, la Gavrilescu, incercand sa mai faca vreun cantec de succes. Prada unei dezolante lipse de inspiratie, fura o melodie de la Sinatra si fu prins. Cand mai iesea pe scena, avea acum parte mai mult de cotcodaceli si fluieraturi. Atunci apela la Borila de la Bariera Vergului. Talharul, cu un canin de aur si intolit cu vesta cadrilata cum nu mai dadea voie nimanui sa poarte, il asculta si-i explica sfatos ca nu-l poate omori pe Cristian Vasile. “Nu de alta, da-mi place si mie cum ii zice si-ar fi pacat de Dumnezeu.” Si banditul, facandu-i cu ochiul lui Zavaidoc, care se innegrise de invidie, incepu si el sa fredoneze Zaraza. Ideea-i veni tocmai pe cand murmura, cu ochii pe jumatate inchisi de placere, cantecul fatal.

A doua zi dupa Sf. Dumitru, Zaraza iesi, dupa obicei, pe-nserate, sa-i ia tutun iubitului ei de la chioscul din colt. Peste Calea Victoriei, in dreptul cladirii Casei de economii, se lasase un amurg greu, unsuros, prin aurul stins al caruia femeia nu-si dadu seama ca din invalidul care vindea acolo nu mai ramasese decat carja, tinuta acum sub brat de un om al lui Borila deghizat. Cum aparu Zaraza, cu un sal de Indii la gat, matahala lepada carja si, sub cerurile ca de pacura in flacari, o apuca de par pe femeie. O privi in ochi ranjind, o musca salbatic de buzele invinetite si, parca din aceeasi miscare,ii reteza beregata cu sisul, de la o ureche la alta. Fugi apoi pe cheiul Dambovitei, unde i se stersera urmele.

O gasira in zori, cu rochia muiata in sange, si cantaretul, care deja rascolise orasul toata noaptea, dupa ea, fu imediat anuntat. La comisariat, povestea mai tarziu politistul de garda din acea zi, Cristian Vasile, interogat ca suspect, avea o lucire de nebunie in ochi. Cand ii dadura drumul, se duse tinta in prima carciuma si bau pana nu mai stiu de el. Timp de cativa ani mai apoi li se arata musteriilor locul de unde cantaretul muscase din masa.

Zaraza fu arsa la Crematoriul Invierea, care atunci se afla undeva in preajma gropii Tonola. Asistase o mare de oameni in lacrimi, nu si Cristian Vasile. Pe drumul spre crematoriu, maretul dric de abanos sculptat, tras de cai mascati, vadea prin geamurile de cristal o frumusete de femeie cu ochii deschisi, caci pleoapele cu gene lungi nu voisera sa coboare cu nici un chip peste ochii negri ca smoala. Cenusa fetei umplu o urna ce avea ca toarte doi ingeri de fier forjat.

Nu trecura nici doua zile si urna a fost furata din firida ei din interiorul crematoriului. Am cercetat colectia de ziare din acea perioada ca sa ma conving de realitatea acestei povesti. Am gasit titluri cu litere de-o schioapa in gazetele vremii anuntand furtul urnei. Ceea ce nu s-a stiut insa niciodata, ceea ce am aflat doar eu, printr-o intamplare, este cine a fost cel care-a comis acest sacrilegiu. Nu vreau sa fac din asta cine stie ce enigma. Fireste, dupa cum banuiati, hotul n-a fost altul decat Cristian Vasile, cantaretul, care isi invinsese, innebunit de dragoste si disperare, vechea lui teama de strigoi.

Intrase-n miez de noapte pe o ferestruica a crematoriului, pasise pe dalele umede, se-mpiedicase de caruciorul cu care se impingeau mortii in cuptor si, sub sinistra bolta de malachita sculptata, pipaise zeci de urne frumos aliniate ca sa dea de cea a dragei, a neuitatei Zaraza. O stransese la piept si-si apasase buzele pe argila ei rece. Ajuns acasa, cantaretul aseza urna pe-un gheridon din coltul odaii si, chiar din dimineata urmatoare, incepu sinistrul ritual pe care i-l inspirase fara-ndoiala sminteala. Mi-e greu pana si sa pun pe hartie cuvintele care descriu faptul de nedescris, dar am s-o fac totusi cat se poate de simplu: in fiecare seara, timp de patru luni de zile, Cristian Vasile a mancat cate-o lingurita din cenusa Zarazei. Cand ultimele urme de cenusa de pe peretii urnei au fost inghitite, cantaretul si-a turnat terebentina pe gat, dar n-a reusit sa moara. N-a facut decat sa-si arda coardele vocale, terminand cu cantatul pentru totdeauna. A disparut cu totul si din Bucurestiul real, si din celalalt Bucuresti, fantomatic si cetos, din memoria oamenilor.

Unchiul meu dinspre mama, care este actor, facea un turneu cu trupa lui cand l-a intalnit, prin 1959, la Piatra-Neamt. A gasit acolo, pe post de masinist (tragea in fiecare seara cortina), un batran cu aspect de boschetar, caruia teatrul ii dadea, de mila, o paine. Cineva i-a spus ca era Cristian Vasile si ca fusese faimos la vremea lui. I s-a si fredonat refrenul Zarazei. Unchiul meu i-a dat batranului o cinzeaca si acesta, gajaind in soapta, i-a povestit cele de mai sus. Le povestea oricui, dar nimeni n-a pus pan-acum povestea pe hartie. O fac eu,in cele din urma, deplin constient de faptul ca nu aceste biete pagini vor duce mai departe amintirea lui Cristian Vasile, ci refrenul etern al Zarazei:

Vreau sa-mi spui, frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit,
Cati au plans nebuni pentru tine
Si cati au murit.
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce, Zaraza,
Sa ma-mbatezi mereu,
De a ta sarutare, Zaraza,
Vreau sa mor si eu…

- preluare din cartea “De ce iubim femeile”, de Mircea Cartarescu, Editura Humanitas.Scrie-ne despre ce vedete ai vrea sa citesti pe site-ul Eva.ro la adresa vedete@eva.ro.

October 13th, 2007

Salariu Minim in europa

Posted in Interesting stuf, People and places, Romania, France by alexandra_gartu

Noroc ca au inclus si Bulgaria…
http://www.journaldunet.com/management/repere/smic.shtml

October 10th, 2007

Si uite si un om care gandeste logic!

Posted in Thoughts, People and places, Funny, France by alexandra_gartu

Splendide !!!!!!!

Voici la version d’une question “bonus” de chimie posée à l’université de Nanterre.

La réponse d’un étudiant a été si loufoque que le professeur l’a partagée avec ses collègues, via Internet, et c’est pourquoi vous avez le plaisir de la lire ….

Question Bonus: « l’enfer est-il exothermique1 ou endothermique2 »
(1 : évacue la chaleur, 2 : absorbe la chaleur)

La plupart des étudiants ont exprimé leur croyance en utilisant la loi de Boyle (si un gaz se dilate il se refroidit et inversement) ou ses variantes.
Cependant, un étudiant eut la réponse suivante :

Premièrement, nous avons besoin de connaitre comment varie la masse de l’enfer avec le temps. Nous avons besoin de connaitre à quel taux les âmes entrent et sortent de l’enfer.

Je pense que nous pouvons assumer sans risque qu’une fois entrées en enfer, les âmes n’en ressortiront plus. Du coup aucune âme ne sort.

De même pour le calcul du nombre d’entrées des âmes en enfer, nous devons regarder le fonctionnement des différentes religions qui existent de par le monde aujourd’hui. La plupart de ces religions affirment que si vous n’êtes pas membre de leur religion, vous irez en enfer. Comme il existe plus d’une religion exprimant cette règle, et comme les gens n’appartiennent pas à plus d’une religion, nous pouvons projeter que toutes les âmes vont en enfer

Maintenant, regardons la vitesse de changement de volume de l’enfer parce que la Loi de Boyle spécifie que « pour que la pression et la température restent identiques en enfer, le volume de l’enfer doit se dilater proportionnellement à l’entrée des âmes ». Par conséquent cela donne deux possibilités:

1) si l’enfer se dilate à une moindre vitesse que l’entrée des âmes en enfer, alors la
température et la pression en enfer augmenteront indéfiniment jusqu’à ce que l’enfer
éclate.

2) si l’enfer se dilate à une vitesse supérieure à la vitesse d’entrée des âmes en enfer, alors
la température diminuera jusqu’à ce que l’enfer gèle.

Laquelle choisir ?

Si nous acceptons le postulat de ma camarade de classe Jessica m’ayant affirmé durant ma première année d’étudiant « Il fera froid en enfer avant que je couche avec toi », et en tenant compte du fait que j’ai couché avec elle la nuit dernière, alors l’hypothèse doit être vraie.

jessica_4.jpg

Ainsi, je suis sûr que l’enfer est exothermique et a déjà gelé … Le corollaire de cette théorie c’est que comme l’enfer a déjà gelé, il s’ensuit qu’il n’accepte plus aucune âme et du coup qu’il n’existe plus… Laissant ainsi seul le Paradis, et prouvant l’existence d’un Etre divin ce qui explique pourquoi, la nuit dernière, Jessica n’arrêtait pas de crier “Oh…. mon Dieu !….”

(Cet étudiant est le seul ayant reçu la note 20/20)

August 29th, 2007

4 luni, 3 zile si doua ore

Posted in Thoughts, People and places, Romania by alexandra_gartu

 Asta este genul de film care iti aduce credinta inapoi sau ti-o inoculeaza in caz ca n ai avut o niciodata.

Undeva intre documentar despre Romania si expresie a cat poate indura un omulet de 20 de ani, filmul asta te prinde: nu e suspans, nu e  surprindere… e un sentiment de revolta continua care cred ca te tine aproape de fetele alea si de mediul infernal in care isi petrec “cei mai frumosi ani”…

Desigur , ca toate filmele bune si romanesti se bazeaza pe mizerie, mizerie umana, saracie si comunism ca sa consruiasca o problematica interesanta. Totusi cred ca atinge doua puncte aproape universale: ce insamna de fapt un avort si faptul ca poate cea mai dureroasa experienta umana ( psihologic vorbind) este violul consimtit…dava n ar fi pleonastica exprimarea.

N-am mai vazut de mult filme atat de serioase si n am mai fost de mult atat de intrigata de doua ore de cinema. Partea proasta este faptul ca o importanta enorma a avut o faptul ca intelegeam ce spuneau. Traducerea a fost infecta… si nici daca ar fi fost exacta, nu ar fi dat posibilitatea oamenilor sa inteleaga aluziile.

Un prieten spunea ca filmul ala e un fel de ecranizarea a “amintirilor (lui) din copilarie” . Este atat de multa realitate romaneasca incat daca nu ai trait-o macar partial, filmul isi pierde jumatate din valoare ( si inca ii mai ramane suficienta incat sa castige festivalul de la Cannes)…

Duceti va si l vedeti…

August 8th, 2007

De ce m-as marita cu tine?

Posted in People and places, Romania, Funny by alexandra_gartu

I’ve always joked around with Marius that there are only 3 reasons I’ve wanted to marry him.

1. When I was in Romania for the first time I went with some friends to visit some of Brasov’s historical sites. One of those sites was Cetate, a medieval fortress. Cetate is now both a place to visit and also a restaurant. While we were there a wedding party appeared and was admitted with fanfare — a trumpeter sounded there arrival and a guard demanded a password for their entry. I was entranced and thought how much I’d love to get married in such a place. After Marius and I got engaged and chose Cetate for our wedding reception, I told him that one of the reasons I wanted to marry him was so that I could have my wedding at Cetate.

2. Marius works for R.A.T. I don’t actually know what the acronym stands for but R.A.T. is the public transportation system. People who work for R.A.T. do not have to pay a fare to ride the buses, trams or trolleys within the city they work in. Also they can have one person with them who rides free. And their spouses and children are given passes that relieve them of having to pay a fare. When I found this out I told Marius that I wanted to marry him so I wouldn’t have to pay to ride the buses, trams or trolleys in Brasov.

3. When Marius and I first got engaged his friends told me that I would get a Romanian citizenship right away. I was very excited because I knew that in 2007 Romania would become part of the European Union and if I had a Romanian citizenship before that, I would automatically be given an E.U. citizenship. And how amazing would that be! To have a U.S. and E.U. citizenship. Because the “joke” has always been that Marius wanted to marry me as a way to get to the States (so many people warned me of this!) I used to tell him that actually it was the other way around. I wanted to get a Romanian citizenship and that’s why I was marrying him. I have since learned that I don’t automatially get a Romanian citizenship. I would need first to become a legal resident here and then live here for an additional 3 years before I would qualify for Romanian citizenship. So I won’t be getting my E.U. citizenship after all.

Well, out of the 3 reasons I married at least 2 have come to fruition.

luat de aici http://doriblog.wordpress.com/2006/08/28/why-i-married-marius-tongue-in-cheek/

August 4th, 2007

http://copaculdehartie.ro/

Posted in Interesting stuf, People and places, Romania by alexandra_gartu

Dragii mei colegi studenti : uitati o idee care mi s-a parut ca aduce un pic de bun simt in viata de zi cu zi! http://copaculdehartie.ro/ este un proiect care consta in colectarea de hartie si plantarea de copaci din banii obtinuti . Oamenii care fac asta vin la tine acasa pt orice cantitate de hartie , o iau , o vand si cumpara copaci!

Eu cel putin am aruncat cel putin 20 de kg si conform unuia din membri asta inseamna doi copaci!! Try calling themdaca sunteti in bcuresti! In special insesiuhne.. pardon … dupa sesiune!

main_imggif.jpg