4 luni, 3 zile si doua ore
Asta este genul de film care iti aduce credinta inapoi sau ti-o inoculeaza in caz ca n ai avut o niciodata.
Undeva intre documentar despre Romania si expresie a cat poate indura un omulet de 20 de ani, filmul asta te prinde: nu e suspans, nu e surprindere… e un sentiment de revolta continua care cred ca te tine aproape de fetele alea si de mediul infernal in care isi petrec “cei mai frumosi ani”…
Desigur , ca toate filmele bune si romanesti se bazeaza pe mizerie, mizerie umana, saracie si comunism ca sa consruiasca o problematica interesanta. Totusi cred ca atinge doua puncte aproape universale: ce insamna de fapt un avort si faptul ca poate cea mai dureroasa experienta umana ( psihologic vorbind) este violul consimtit…dava n ar fi pleonastica exprimarea.
N-am mai vazut de mult filme atat de serioase si n am mai fost de mult atat de intrigata de doua ore de cinema. Partea proasta este faptul ca o importanta enorma a avut o faptul ca intelegeam ce spuneau. Traducerea a fost infecta… si nici daca ar fi fost exacta, nu ar fi dat posibilitatea oamenilor sa inteleaga aluziile.
Un prieten spunea ca filmul ala e un fel de ecranizarea a “amintirilor (lui) din copilarie” . Este atat de multa realitate romaneasca incat daca nu ai trait-o macar partial, filmul isi pierde jumatate din valoare ( si inca ii mai ramane suficienta incat sa castige festivalul de la Cannes)…
Duceti va si l vedeti…
