Mai avem nevoie si de iarba (verde)

Intr-un spital din america , un barbat traia cu iluzia neobisnuita ca este un ou….ochi. Cum si cand i-a intrat in cap o asemenea idee nu stie nimeni, dar refuza cu desavarsire sa se aseze undeva , de frica sa nu se “sparga” si “si sa verse galbenusul”. Doctorii au incercat sedative si medicamente ca sa ii linisteasca temerile, dar nimic nu dadea rezuzultate. In final, unul dintre ei a facut efortul de a patrunde in mintea lui si i-a sugerat sa poarte cu el tot timpul o felie de paine, pe care sa o puna pe scaunul pe care vroia sa se aseze. De atunci, omul n-a mai fost vazut niciodata fara o felie de paine la indemana si a fost capabil sa duca o viata mai mult sau mai putin normala.

Care e morala?Pvestea nu face decat sa arate ca daca traiesti intr-o lume dominata de o iluzie ( dragostea, credinta ca esti un ou) , daca gasesti complementul ( o alta persoana cu aceasi iluzie, o felie de paine) totul va fi bine. Iluziile nu sunt daunatoare in sine , ele ranesc doar atunci cand esti singurul care crede in ele, cand nu poti crea un mediu in care sa poata fi sustinute.

Ei bine, de vreo saptamana am trait cu iluzia ca in sfarsit merge totul ca pe roate, ca in sfarsit traiesc intr-o poveste, una de aia in care faci perfect in interro la mate , in care apare cate un fat frumos available pe cate un cal negru la fiecare colt de strada, in care recuperezi cortul uitat in tren in mai putin de o ora si bineinteles ai noroc si la carti si… si asa mai departe.

Cort? Ah…asta e un cuvant peste care n-o sa trecem asa de usor ;). El, cortul, a fost obiectul atentiei mele nedisimulate pentru mai bine de o ora. De ce ? Fiindca, asa cum am zis mai devreme , anticipand, a ramas singurel in tren… Alina, eu si dragos am pornit vitejeste catre locul de campat lasand in urma Lyonul , INSA, problemele dar sicortul . In cealalta parte a orasului, dupa ce avusesem norocul chior sa fi traversat cu masina, am realizat ca parca n-aveam destule plase in mana .

Urmatoarele randuri vor suna ca o reteta : reteta pentru a recupera un lucru pierdut intr un tren frantuzesc. Prima oara se da un telefon la orice numar gasiti. Este ingredientul clasic pentru a afla numarul de la pagini aurii. Apoi, fara sa va pierdeti rabdarea, sunati la pagini aurii pentru a cere numarul SNCF (CFR frantuzesc). De acolo veti afla numarul garii din orasul in care va aflati. La gara, veti fi redirectionat catre gara terminus. Acolo , vi se va spune sa sunati la nenea care cauta prin tren. In fine , cand ajungeti la el , aflati ca prea minunatul mijloc de transport a plecat din gara terminus. Totusi, in urma celui de al 6 telefon, veti fi asigurat ca va puteti recupera obiectul (aka cortul) intr un sfert de ora , din gara in care l-ati lasat. Asta da operativitate, nu i asa ?