Cu capul in nori si picioarele in Provence

Eu nu cãlãtoresc. Eu umblu fleaura cãutând mereu despãrtiri, împãrtiri, saluturi cordiale, plecãri si veniri, altfel de locuri, mentalitati , privelisti si oameni, ceva care sa ma imbogateasca, suprinda, fascineze , sa ma lase cu gura cascata, sa-mi starneasca imaginatia si gandirea si in final sa ma faca sa vad lumea si prin ochii lor , a oamenilor din nu stiu ce oras pierdut de lume sau dimpotriva , aflat in mijlocul ei.
Toate plecãrile sunt frumoase, o plecare prefigureazã o revenire, nu existã nici un motiv de nostalgie. Mã voi întoarce.Apune soarele, rãsare altul, e întuneric, e luminã (lumina de-afarã a murit demult, a rãmas doar sirul de neoane care din cand în când clipesc sinistru pe marginea drumului); asa se scrie un jurnal de cãlãtorie prin vise venite de la nori. Nori gri sau negri, sau portocalii, sau albi. Un astfel de jurnal sau blog entry e egocentrist prin excelentã; eu, cãlãtoarea, sunt. Nu, fãrã clasificãri, fãrã epitete, eu, cãlãtoarea, sunt; si va povestesc ce ALTCEVA mai este , dincolo de Perache si de pancarda pe care scrie Lyon taiat cu o linie rosie dar nu atat de departe incat sa scrie Bacau sau Bucuresti sau Lugoj.
„Biletele dumneavoastrã la control.” . O propozitie de asta iti confirma fara putinta de tagada ca acum cãlãtoresti. Ti-ai pus sufletul în miscare . Cand faci autostopul nu poti spune niciodata sigur daca calatoresti sau nu … Nu stii niciodata cat timp vei ramane pe marginea aia de drum … Poate ca vei impietri acolo si prietenii si copii prietenilor tai vor veni sa te viziteze : statuia unui autostopist care a asteptat prea mult … Asa ma imaginam in timp ce stateam la marginea Lyonului cu pancarda de Marseille (Distance entre les deux villes : 329 kilomètres, soit 1 heure 25 en TGV, avec 15 liaisons quotidiennes dans chaque sens, ou 2 heures 30 par la route.)
Dupa vreo 40 de minute se opreste un marocan (intotdeauna este fie un marocan fie un tip care a facut si el autostopul inainte sa isi ia masina ) cu o masina jerpelita (si asta este aproape intotdeauna jerpelita ) si ne spune ca nu facem autostopul unde trebuie : o data fiindca pe acolo se iese inspre o gramada de directii, nu numai inspre Marseille si pe de alta parte fiindca cartierul e foarte ciudat si daca ne prinde noaptea (era cam 7 seara) nu o sa ne fie prea placut … Fata in fata cu stupefactia noastra (un sofer de autobuz sugerase locul) si cu aerul de pierduti in spatiu, s-a hotarat sa ne duca el in locul unde ar trebuis a facem autostopul.. In consecinta ne a scos din Lyon pana la prima benzinarie pe drumul de Marseille, pe National;
Prietenii mei scumpi si dragi (doi spanioli nebuni) erau in extaz si nu incetau sa ne lau